Subscribe:

Ads 468x60px

joi, 24 octombrie 2013

Luna aceasta, ţine o cură de detoxifiere

Oricând este sănătos să iei o pauză - chiar şi de la mâncărurile care îţi obosesc ficatul - pentru o cură de detoxifiere. Iată ce poţi face.

Mizează pe ciorbe!
Nu trebuie sa ţii o dietă anume ca să scapi de senzaţia de balonare dată de kilogramele acumulate dacă nu ai mai avut grijă în ultimul timp. Tot ceea ce trebuie să faci este să consumi preparate uşoare, fără prea multe grăsimi.

De exemplu, ciorbele, borşurile sau supele sunt binevenite atâta timp cât sunt gătite cu multe legume, borş natural şi cât mai puţină carne. E bine să eviţi o perioadă carnea de porc şi să foloseşti la prepararea mâncărurilor doar carne de curcan sau de pui. Dacă nu ai această posibilitate, atunci găteşte doar legume, deoarece sunt suficente pentru o ciorbă sau o supă care te va şi încălzi în zilele reci de iarnă.

Fructele şi legumele fac minuni
Dacă nu găseşti la fel de multe legume sau fructe în stare crudă, nu te alarma. Şi cele conservate la congelator sau chiar şi la borcan sunt de ajutor, atunci când nu mai ştii ce să găteşti şi cum să-ţi mulţumeşti familia. În plus, acestea ajută si la procesul de detoxifiere.

Cartofii salvatori
Sunt ieftini şi pot fi preparaţi în multe feluri, în ciorbe, în diverse tocăniţe de legume, copţi la cuptor sau fierţi la abur sau în apă. Pentru un plus de gust le poţi pune puţin unt sau îi poţi asezona cu dovlecei, fasole verde sau morcovi.

Ce mai ai prin frigider?
O soluţie bună de trecut toamna fără prea mari cheltuieli financiare este să foloseşti absolut toate produsele care îţi rămân în frigider. De exemplu, carnea friptă sau gătită la cuptor poate fi pusă în sandvişuri asezonate cu legume proaspete sau murături. De asemena, poate fi utilizată la prepararea diverselor tocăniţe. Tot ce trebuie să mai faci este să căleşti legumele şi să le dai la cuptor apoi împreună timp de maximum 20 de minute, pentru a-şi întrepătrunde aromele. Brânza, caşcavalul sau mezelurile pot fi folosite la prepararea celebrei pizza sau pot fi date la cuptor cu legume, obţinând astfel o minunată mâncare gratinată.


Sursa www.unica.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu